Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' este sărbătorit pe 24 februarie.Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin, din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.    

Dragobete, este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei - bărbat chipeş şi năvalnic, uneori reprezentat chiar de planta numita popular ""Navalnic"" cu multe proprietăţi terapeutice care fac aluzie la dragoste, un ,,zburator cu plete negre"" care bântuie visele celor îndrăgostiţi, la început de primavară, când natura însăşi reînvie, ursul iese din bârlog căutându-şi perechea, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria vieţii renăscute după tenebrele iernii celei şterpe. Dragobete devenise un fel de "nas ceresc" pentru că, înainte de începutul primăverii el oficia acolo, în spaţiul cosmic, nunta tuturor animalelor. De aceea se şi crede că, pe 24 februarie păsările nemigratoare se strâng în stoluri, îşi construiesc cuiburi şi se împerechează. Cele care nu reuşesc să facă acest lucru ramân fară pui până anul viitor.